28 mai – Maraton Apuseni

Primul meu maraton. Încep cu un disclaimer, primavara mi-am petrecut-o antenându-mă pentru Viena semimaraton, am facut multe antrenamente de viteză și puține alergări lungi. Și totuți credeam că sunt pregătit, făcusem recunoașterea de traseu, din bucați. Bucla de semimaraton un an înainte în concurs, apoi bucla de Belioara și Săgagea în alergare cu cateva săptămani înainte. Credeam că știu ce mă asteaptă. Ei bine …

Am plecat cu Cătălin, foarte increzatori, și foarte tare. Încă de pe drumul care urcă spre vârful pârtiei Buscat, eram deja în primii 20. Apoi pe coborârea de pe Pietrele Mărunte coboram 3km cu pace de sub 3:50. Zburam amândoi la vale. Apoi pe coborarea spre Segagea la fel, ajunsesem undeva in primii 10. Papucii ce ii aveam acum, North Face Ultra MT, aveau limba foarte scurtă, și din cauza coborârii, șireturile au inceput să mă taie, prin șoseta. Facusem căteva beșici, dar am zis că nu e bai, urmează urcare și uit de ele. Urcarea a mers bine, dar după 20 km și 2 ore și un pic, pe urmatoarea coborare, m-am împiedicat de ceva și am picat. A fost declickul de la care a început dezastrul pentru mine. Nu mai suportam papucii, îmi venea să îi arunc. M-au luat crampele. Mi-am dat seama că nu am mancat destul. Intram într-o zonă ciudată în care nu mai fusesem (aka zidul).

Am ajuns la baza Scăriței Belioara în 3 ore fix. Eram în primii 15 inca. Apoi a venit urcarea, o urcare pe care o știam, o facusem de 3-4 ori înainte, doar că niciodată după 3 ore de efort prea susținut. Mă depașeau tot mai mulți concurenți, eram tot mai demoralizat. La un moment dat m-a depașit prima fată (Viorica Mălai daca nu ma înșel), apoi urcând âncet văd că vine un tip în fustă. Mă gândeam că ui ce rau am ajuns, până și ciudatul ăla în tutu mă depașește (era Adi Toma). Timpul trecea atât de încet, eu mă mișcam atăt de încet. Facusem 5km în 1h jumate. Am ajuns înapoi la Cruce, acolo m-a ajuns și a doua fată, apoi am luat-o încet alternând alergarea cu mersul spre final. Mă tot depașeau oameni, dar eu îi încurajam.

Am reușit să ajung la final după 6h15 minute, terminat psihic, terminat fizic, dar hei, am terminat primul meu maraton, și asta e motiv de mândrie.

Strava primul maraton: https://www.strava.com/activities/590653671

Nu mai zic că urmatoarea saptamână eram ca și lovit de tren, mă dureau toate, deabia coboram scările, dar eram așa, fericit de ce am realizat.

18 iunie – Retezat Skyrace Custura

Custura, regina Skyrace-urilor de la noi. După experienta de la Buta, și după aventurile cu maratonul de dinainte, am plecat mai temperat, dar cumva într-un ritm susținut. Până la cabana Buta, care e traseu comun cu cursa scurtă, am mers în același ritm ca anul precedent. Știam că sunt în formă mai bună, dar nu am vrut să forțez, că știam că urmeaza ceva greu.

A urmat urcarea pe Custura, 5km 800+, unde am prins o caldura nebună, vedeam în ceata, simțeam cum mă topesc, cum mă deshidratez.

Am facut o ora jumate până sus, după care a urmat o coborâre foarte foarte abruptă, unde papucii mei m-au trădat (din nou), din 500m în 500m mă opream să leg șireturile, să scot limba care tot fugea înăuntru, șireturile mă tăiau, mă opream din nou. Am ajuns la final după 5h 20, fericit că am învins monstrul ăsta numit Custura.

25 iunie – Bate Toaca – vertical race

În ultima clipă am făcut schimbarea de la maraton la cursa verticală. Și am făcut o alegere bună.

Am plecat tare de la început, îmi era dor de ceva scurt. Nu știam traseul deloc, înafară că e urcare de 10km apoi o coborâre de 7. Traseul urca spre cascada Duruitoare, apoi spre cabana Dochia, trece pe lângă stația meteo de sub Toaca și coboară înapoi în stațiunea Durău.

Înca după primii 3km eram în primii 15, am mers constant pe urcare, nu m-a depășit nimeni, apoi pe coborâre am mai reușit să depășesc câțiva inși, terminând pe 11 la general, în 2h si 4min.