20 august – 2x2race

Se zice că e cel mai greu maraton de la noi.  Și cel mai fain. Întotdeauna mi-au plăcut Făgărașii, așa că, de ce nu?! Ah, mi-am luat La Sportiva Mutant între timp, eram la prima competiție cu ei. Aveam să mă îndrăgostesc 🙂

S-a plecat la 6 dimineața, înainte de răsărit, la lumina frontalelor. Am plecat ca de obicei, într-un ritm care mi se părea decent, un ritm pe care voiam să îl duc cât pot, apoi să “dumnezău cu mila”

 

Eh, după nici 4 km, pe prima coborâre dinspre Lacul Capra, nu știu ce am facut, m-am împiedicat și am picat cumva peste cap, de m-am oprit în Cătălin care era în fața mea. M-am uitat, aveam sânge la genunchi, dar am zis cî nu e nimic grav. Vorbea adrenalina, cu cât trecea timpul, cu atăt ma durea mai tare, așa că atunci când am ajuns până pe Moldoveanu, după 3 ore, aveam dureri de abia mergeam.

Am zis atunci că înapoi o sa mergem mai incet, mai calculat. (Credeam ca e concurs în echipe, eram înscriși ca și echipă). Cei 13km înapoi până la Capra au fost interminabili, genunchiul mă omora încet dar sigur, așa că a fost o decizie firească să renunț. Primul meu DNF.

10 sept – Ciucaș x3

După o scurtă pauză și o scurtă recuperare, a urmat Maraton Ciucaș. Auzisem numai de bine de concursul ăsta, și am zis sa merg să îmi încerc norocul și aici.

Traseul e unul foarte fain, cu mai multă urcare în primii 25km, apoi 12-13km de coborâre.  Ei bine, pe urcare am mers destul de bine, dar când a venit coborârea, genunchii mei au cedat în cel mai frumos mod, nu puteam să pășesc, mă chinuia fiecare pas.

Mă depașea toata lumea pe coborâri, era așa, deprimant să mă văd pe mine suferind și oameni zburdând pe langă mine. Dar îi încurajam, le ziceam “bravo, bravo”, “haide haide”. Cred că e foarte inportant să fie fair-play între noi, alergătorii. Fiecare e cu bagajul lui în spate, cu povestea lui, cu antrenamentul lui. Așa că de fiecare dată când mă depașește cineva, nu ma supără sau mă enervează, mă bucur pentru ei 🙂

Am ajuns la final după 5h40, epuizat și cu genunchii vai de mama lor. Tot ce speram era să nu fie ceva grav, că doar în câteva săptămâni urma MPC.

1 oct – Maraton Piatra Craiului

Peter avea să alerge aici primul lui maraton de trail, așa că am hotărât de la început să mergem împreună.

Am plecat lejer, fără presiune, eu cu durerile mele pe coborâri, el cu frica lui de accidentari (nu știu ce avea, dar îi plăcea să calce strâmb sau să se accidenteze din nimicuri). Traseul a fost invers față de cel normal, la început urcare spre Diana, coborâre în Plaiul Foii, apoi urcare pe versantul vestic, spre Șaua Funduri, apoi coborâre spre Table și înapoi în Zărnești.

Tot traseul am fost ca un arc, pe urcări mă depășea Peter și mă astepta sus, apoi pe coborări îl depășeam eu și îl așteptam când începea urcarea.

Apoi pe ultima porțiune de asfalt am băgat tot gazul ce îl mai aveam, și am reușit să terminăm în 6h23min

22 oct. – Făget Tour 22km

Nu mai alergasem de la MPC din cauza genunchiului, dar totuși am vrut să termin anul cu concursul ăsta. Am plecat mai tare la început, apoi pe urcare am lasat-o tot mai moale, apoi pe coborâri și mai moale, am simițt că nu-s în apele mele deloc, așa că am vrut doar să ajung la finish fără accidentări.

 

Cam ăsta a fost anul 2016, anul în care am alergat primul maraton, anul în care am alergat prima data în afara țării, anul în care mi-am facut record la semimaraton, anul în care am avut prima accidentare mai serioasă și anul cu primul DNF. Un an plin, plin, de altfel.

28 mai – Maraton Apuseni

Primul meu maraton. Încep cu un disclaimer, primavara mi-am petrecut-o antenându-mă pentru Viena semimaraton, am facut multe antrenamente de viteză și puține alergări lungi. Și totuți credeam că sunt pregătit, făcusem recunoașterea de traseu, din bucați. Bucla de semimaraton un an înainte în concurs, apoi bucla de Belioara și Săgagea în alergare cu cateva săptămani înainte. Credeam că știu ce mă asteaptă. Ei bine …

Am plecat cu Cătălin, foarte increzatori, și foarte tare. Încă de pe drumul care urcă spre vârful pârtiei Buscat, eram deja în primii 20. Apoi pe coborârea de pe Pietrele Mărunte coboram 3km cu pace de sub 3:50. Zburam amândoi la vale. Apoi pe coborarea spre Segagea la fel, ajunsesem undeva in primii 10. Papucii ce ii aveam acum, North Face Ultra MT, aveau limba foarte scurtă, și din cauza coborârii, șireturile au inceput să mă taie, prin șoseta. Facusem căteva beșici, dar am zis că nu e bai, urmează urcare și uit de ele. Urcarea a mers bine, dar după 20 km și 2 ore și un pic, pe urmatoarea coborare, m-am împiedicat de ceva și am picat. A fost declickul de la care a început dezastrul pentru mine. Nu mai suportam papucii, îmi venea să îi arunc. M-au luat crampele. Mi-am dat seama că nu am mancat destul. Intram într-o zonă ciudată în care nu mai fusesem (aka zidul).

Am ajuns la baza Scăriței Belioara în 3 ore fix. Eram în primii 15 inca. Apoi a venit urcarea, o urcare pe care o știam, o facusem de 3-4 ori înainte, doar că niciodată după 3 ore de efort prea susținut. Mă depașeau tot mai mulți concurenți, eram tot mai demoralizat. La un moment dat m-a depașit prima fată (Viorica Mălai daca nu ma înșel), apoi urcând âncet văd că vine un tip în fustă. Mă gândeam că ui ce rau am ajuns, până și ciudatul ăla în tutu mă depașește (era Adi Toma). Timpul trecea atât de încet, eu mă mișcam atăt de încet. Facusem 5km în 1h jumate. Am ajuns înapoi la Cruce, acolo m-a ajuns și a doua fată, apoi am luat-o încet alternând alergarea cu mersul spre final. Mă tot depașeau oameni, dar eu îi încurajam.

Am reușit să ajung la final după 6h15 minute, terminat psihic, terminat fizic, dar hei, am terminat primul meu maraton, și asta e motiv de mândrie.

Strava primul maraton: https://www.strava.com/activities/590653671

Nu mai zic că urmatoarea saptamână eram ca și lovit de tren, mă dureau toate, deabia coboram scările, dar eram așa, fericit de ce am realizat.

18 iunie – Retezat Skyrace Custura

Custura, regina Skyrace-urilor de la noi. După experienta de la Buta, și după aventurile cu maratonul de dinainte, am plecat mai temperat, dar cumva într-un ritm susținut. Până la cabana Buta, care e traseu comun cu cursa scurtă, am mers în același ritm ca anul precedent. Știam că sunt în formă mai bună, dar nu am vrut să forțez, că știam că urmeaza ceva greu.

A urmat urcarea pe Custura, 5km 800+, unde am prins o caldura nebună, vedeam în ceata, simțeam cum mă topesc, cum mă deshidratez.

Am facut o ora jumate până sus, după care a urmat o coborâre foarte foarte abruptă, unde papucii mei m-au trădat (din nou), din 500m în 500m mă opream să leg șireturile, să scot limba care tot fugea înăuntru, șireturile mă tăiau, mă opream din nou. Am ajuns la final după 5h 20, fericit că am învins monstrul ăsta numit Custura.

25 iunie – Bate Toaca – vertical race

În ultima clipă am făcut schimbarea de la maraton la cursa verticală. Și am făcut o alegere bună.

Am plecat tare de la început, îmi era dor de ceva scurt. Nu știam traseul deloc, înafară că e urcare de 10km apoi o coborâre de 7. Traseul urca spre cascada Duruitoare, apoi spre cabana Dochia, trece pe lângă stația meteo de sub Toaca și coboară înapoi în stațiunea Durău.

Înca după primii 3km eram în primii 15, am mers constant pe urcare, nu m-a depășit nimeni, apoi pe coborâre am mai reușit să depășesc câțiva inși, terminând pe 11 la general, în 2h si 4min.

 

23 ianuarie – Făget Winter Race

Am început 2016 la fel ca și precedentul, la Făget Winter Race, doar că la proba lungă, de 15km. Iarna m-am pregătit bine, am crescut intensitatea antrenamentelor, aveam viteză bună. Doar că după 2 km de la start am fost ghidați de către un voluntar pe o direcție greșită, astfel am facut la final vreo 3 km în plus, și eu si Catalin.

Am fost dezamagiți și am zis că nu mai participăm veci la cursa asta 😀

19 martie – Aiud semi

Aiud Semimaraton, concurs caritabil, unde am alergat cu viteza așa mare încat am reușit să fac iar 2km în plus 🙂 Nu știu ce să zic despre concursul ăsta, e un traseu foarte fain, alergabil, pe drumuri bătute de tractor și padure, unde am avut ghinion de o căldura mare, moncher. Am terminat pe locul 9 cred.

10 aprilie – Vienna semi

Am început pregatirea pentru Viena cu 3 luni înainte. Mi-am facut program de antrenament pe care o să îl detaliez ulterior. A fost prima dată când m-am ținut de un plan, și cursa a mers ca pe roate.

Am avut parte de condiții ideale pentru mine, 9-10 grade, vânt usor, fără ploaie. Am plecat din valul 2 valoric, înconjurat de oameni de valori apropiate. E foarte important asta, unu la mână, poți sta la plasa de vânt, 2 la mână, nu pierzi energie accelerând și depașind oameni mai înceți.

Am reușit să termin în 1h24min, cu un pace de sub 4:00 minute pe km.

Mi-am dat seama că îmi place și viteza, doar că necesită o grămăda de timp și de sacrificii, lucururi pe care nu eram pregătit să le fac, pentru alergare.

A fost și ultima competiție în tricoul Evozon.