20 august – 2x2race

Se zice că e cel mai greu maraton de la noi.  Și cel mai fain. Întotdeauna mi-au plăcut Făgărașii, așa că, de ce nu?! Ah, mi-am luat La Sportiva Mutant între timp, eram la prima competiție cu ei. Aveam să mă îndrăgostesc 🙂

S-a plecat la 6 dimineața, înainte de răsărit, la lumina frontalelor. Am plecat ca de obicei, într-un ritm care mi se părea decent, un ritm pe care voiam să îl duc cât pot, apoi să “dumnezău cu mila”

 

Eh, după nici 4 km, pe prima coborâre dinspre Lacul Capra, nu știu ce am facut, m-am împiedicat și am picat cumva peste cap, de m-am oprit în Cătălin care era în fața mea. M-am uitat, aveam sânge la genunchi, dar am zis cî nu e nimic grav. Vorbea adrenalina, cu cât trecea timpul, cu atăt ma durea mai tare, așa că atunci când am ajuns până pe Moldoveanu, după 3 ore, aveam dureri de abia mergeam.

Am zis atunci că înapoi o sa mergem mai incet, mai calculat. (Credeam ca e concurs în echipe, eram înscriși ca și echipă). Cei 13km înapoi până la Capra au fost interminabili, genunchiul mă omora încet dar sigur, așa că a fost o decizie firească să renunț. Primul meu DNF.

10 sept – Ciucaș x3

După o scurtă pauză și o scurtă recuperare, a urmat Maraton Ciucaș. Auzisem numai de bine de concursul ăsta, și am zis sa merg să îmi încerc norocul și aici.

Traseul e unul foarte fain, cu mai multă urcare în primii 25km, apoi 12-13km de coborâre.  Ei bine, pe urcare am mers destul de bine, dar când a venit coborârea, genunchii mei au cedat în cel mai frumos mod, nu puteam să pășesc, mă chinuia fiecare pas.

Mă depașea toata lumea pe coborâri, era așa, deprimant să mă văd pe mine suferind și oameni zburdând pe langă mine. Dar îi încurajam, le ziceam “bravo, bravo”, “haide haide”. Cred că e foarte inportant să fie fair-play între noi, alergătorii. Fiecare e cu bagajul lui în spate, cu povestea lui, cu antrenamentul lui. Așa că de fiecare dată când mă depașește cineva, nu ma supără sau mă enervează, mă bucur pentru ei 🙂

Am ajuns la final după 5h40, epuizat și cu genunchii vai de mama lor. Tot ce speram era să nu fie ceva grav, că doar în câteva săptămâni urma MPC.

1 oct – Maraton Piatra Craiului

Peter avea să alerge aici primul lui maraton de trail, așa că am hotărât de la început să mergem împreună.

Am plecat lejer, fără presiune, eu cu durerile mele pe coborâri, el cu frica lui de accidentari (nu știu ce avea, dar îi plăcea să calce strâmb sau să se accidenteze din nimicuri). Traseul a fost invers față de cel normal, la început urcare spre Diana, coborâre în Plaiul Foii, apoi urcare pe versantul vestic, spre Șaua Funduri, apoi coborâre spre Table și înapoi în Zărnești.

Tot traseul am fost ca un arc, pe urcări mă depășea Peter și mă astepta sus, apoi pe coborări îl depășeam eu și îl așteptam când începea urcarea.

Apoi pe ultima porțiune de asfalt am băgat tot gazul ce îl mai aveam, și am reușit să terminăm în 6h23min

22 oct. – Făget Tour 22km

Nu mai alergasem de la MPC din cauza genunchiului, dar totuși am vrut să termin anul cu concursul ăsta. Am plecat mai tare la început, apoi pe urcare am lasat-o tot mai moale, apoi pe coborâri și mai moale, am simițt că nu-s în apele mele deloc, așa că am vrut doar să ajung la finish fără accidentări.

 

Cam ăsta a fost anul 2016, anul în care am alergat primul maraton, anul în care am alergat prima data în afara țării, anul în care mi-am facut record la semimaraton, anul în care am avut prima accidentare mai serioasă și anul cu primul DNF. Un an plin, plin, de altfel.

28 mai – Maraton Apuseni

Primul meu maraton. Încep cu un disclaimer, primavara mi-am petrecut-o antenându-mă pentru Viena semimaraton, am facut multe antrenamente de viteză și puține alergări lungi. Și totuți credeam că sunt pregătit, făcusem recunoașterea de traseu, din bucați. Bucla de semimaraton un an înainte în concurs, apoi bucla de Belioara și Săgagea în alergare cu cateva săptămani înainte. Credeam că știu ce mă asteaptă. Ei bine …

Am plecat cu Cătălin, foarte increzatori, și foarte tare. Încă de pe drumul care urcă spre vârful pârtiei Buscat, eram deja în primii 20. Apoi pe coborârea de pe Pietrele Mărunte coboram 3km cu pace de sub 3:50. Zburam amândoi la vale. Apoi pe coborarea spre Segagea la fel, ajunsesem undeva in primii 10. Papucii ce ii aveam acum, North Face Ultra MT, aveau limba foarte scurtă, și din cauza coborârii, șireturile au inceput să mă taie, prin șoseta. Facusem căteva beșici, dar am zis că nu e bai, urmează urcare și uit de ele. Urcarea a mers bine, dar după 20 km și 2 ore și un pic, pe urmatoarea coborare, m-am împiedicat de ceva și am picat. A fost declickul de la care a început dezastrul pentru mine. Nu mai suportam papucii, îmi venea să îi arunc. M-au luat crampele. Mi-am dat seama că nu am mancat destul. Intram într-o zonă ciudată în care nu mai fusesem (aka zidul).

Am ajuns la baza Scăriței Belioara în 3 ore fix. Eram în primii 15 inca. Apoi a venit urcarea, o urcare pe care o știam, o facusem de 3-4 ori înainte, doar că niciodată după 3 ore de efort prea susținut. Mă depașeau tot mai mulți concurenți, eram tot mai demoralizat. La un moment dat m-a depașit prima fată (Viorica Mălai daca nu ma înșel), apoi urcând âncet văd că vine un tip în fustă. Mă gândeam că ui ce rau am ajuns, până și ciudatul ăla în tutu mă depașește (era Adi Toma). Timpul trecea atât de încet, eu mă mișcam atăt de încet. Facusem 5km în 1h jumate. Am ajuns înapoi la Cruce, acolo m-a ajuns și a doua fată, apoi am luat-o încet alternând alergarea cu mersul spre final. Mă tot depașeau oameni, dar eu îi încurajam.

Am reușit să ajung la final după 6h15 minute, terminat psihic, terminat fizic, dar hei, am terminat primul meu maraton, și asta e motiv de mândrie.

Strava primul maraton: https://www.strava.com/activities/590653671

Nu mai zic că urmatoarea saptamână eram ca și lovit de tren, mă dureau toate, deabia coboram scările, dar eram așa, fericit de ce am realizat.

18 iunie – Retezat Skyrace Custura

Custura, regina Skyrace-urilor de la noi. După experienta de la Buta, și după aventurile cu maratonul de dinainte, am plecat mai temperat, dar cumva într-un ritm susținut. Până la cabana Buta, care e traseu comun cu cursa scurtă, am mers în același ritm ca anul precedent. Știam că sunt în formă mai bună, dar nu am vrut să forțez, că știam că urmeaza ceva greu.

A urmat urcarea pe Custura, 5km 800+, unde am prins o caldura nebună, vedeam în ceata, simțeam cum mă topesc, cum mă deshidratez.

Am facut o ora jumate până sus, după care a urmat o coborâre foarte foarte abruptă, unde papucii mei m-au trădat (din nou), din 500m în 500m mă opream să leg șireturile, să scot limba care tot fugea înăuntru, șireturile mă tăiau, mă opream din nou. Am ajuns la final după 5h 20, fericit că am învins monstrul ăsta numit Custura.

25 iunie – Bate Toaca – vertical race

În ultima clipă am făcut schimbarea de la maraton la cursa verticală. Și am făcut o alegere bună.

Am plecat tare de la început, îmi era dor de ceva scurt. Nu știam traseul deloc, înafară că e urcare de 10km apoi o coborâre de 7. Traseul urca spre cascada Duruitoare, apoi spre cabana Dochia, trece pe lângă stația meteo de sub Toaca și coboară înapoi în stațiunea Durău.

Înca după primii 3km eram în primii 15, am mers constant pe urcare, nu m-a depășit nimeni, apoi pe coborâre am mai reușit să depășesc câțiva inși, terminând pe 11 la general, în 2h si 4min.

 

23 ianuarie – Făget Winter Race

Am început 2016 la fel ca și precedentul, la Făget Winter Race, doar că la proba lungă, de 15km. Iarna m-am pregătit bine, am crescut intensitatea antrenamentelor, aveam viteză bună. Doar că după 2 km de la start am fost ghidați de către un voluntar pe o direcție greșită, astfel am facut la final vreo 3 km în plus, și eu si Catalin.

Am fost dezamagiți și am zis că nu mai participăm veci la cursa asta 😀

19 martie – Aiud semi

Aiud Semimaraton, concurs caritabil, unde am alergat cu viteza așa mare încat am reușit să fac iar 2km în plus 🙂 Nu știu ce să zic despre concursul ăsta, e un traseu foarte fain, alergabil, pe drumuri bătute de tractor și padure, unde am avut ghinion de o căldura mare, moncher. Am terminat pe locul 9 cred.

10 aprilie – Vienna semi

Am început pregatirea pentru Viena cu 3 luni înainte. Mi-am facut program de antrenament pe care o să îl detaliez ulterior. A fost prima dată când m-am ținut de un plan, și cursa a mers ca pe roate.

Am avut parte de condiții ideale pentru mine, 9-10 grade, vânt usor, fără ploaie. Am plecat din valul 2 valoric, înconjurat de oameni de valori apropiate. E foarte important asta, unu la mână, poți sta la plasa de vânt, 2 la mână, nu pierzi energie accelerând și depașind oameni mai înceți.

Am reușit să termin în 1h24min, cu un pace de sub 4:00 minute pe km.

Mi-am dat seama că îmi place și viteza, doar că necesită o grămăda de timp și de sacrificii, lucururi pe care nu eram pregătit să le fac, pentru alergare.

A fost și ultima competiție în tricoul Evozon.

20 iunie – Primul concurs serios de munte, Retezat Skyrace, traseul Buta.

Îmi luasem între timp și papuci de trail, Salomon Speedcross 3. Erau foarte laudați la vremea aia, cu aderență foarte bună pe noroi și lalala marketing.

Am terminat traseul în 3h32min, și de aici s-a definitivat pasiunea pentru munte și pentru chin. Chin pentru că vremea m-a scos din toate zonele de confort. A plouat întruna, ploaie rece, de munte, plus noroi, plus căzături, plus multă urcare … a fost ceva wow, de care m-am îndrăgostit.

Aa și tot atunci a fost primul semi a lu Cătă după care a zis că nu mai aleargă în viața lui (PS: ți-a reușit? :)) )

7-9 august – Bușteni

Am inceput weekendul cu primul meu Vertical Race. Habar nu aveam ce înseamna până nu am ajuns la start.

Urma să fie o urcare pe Jepii Mici, ~5km cu 1000+ diferență de nivel. Cum eram nou în ale alergării, am plecat al doilea la start (se pleca în funcție de rezultatele anterioare). Traseul îl știam că l-am mai făcut cu rucsacul în spate când mergeam la Padina, dar nu știam cum să abordez o cursă așa scurtă și cu diferență de nivel așa mare.

Am reușit să termin în 1h24min, undeva pe la jumatea clasamentului. Măcar știam unde îmi e locul.

Apoi duminică a urmat Bușteni Skyrace. ~30km cu 2200+. Era cea mai lungă cursă la care ma înscrisesem până atunci, dar fiind în vara, pe trasee pe care aproape le cunoșteam, nu m-a speriat prea tare. Asta până când am ajuns la Hornul Mălăiești, care credeam că nu se mai termina.

 

Am reușit să termin în 4h36min și eram foarte mândru de mine. Chiar a inceput să îmi placă distanța lungă.

12 sept – Cluj Trail Running

Cu startul și finishul la mănăstirea Muntele Rece, organizat tot de Clujul Pedalează. Pe o vreme de toamnă autentica, cu ploaie maruntă. Acolo prima dată m-am fugărit cu Alpar, pe care nu îl cunoșteam. Ah, și aveam și un geaman cu care ne confunda toată lumea. (după 4 ani înca ne confundă)

Am terminat în 2h:08min, cu zâmbetul pe buze.

20 sept – Crosul Companiilor.

Marcam oficial un an de când m-am apucat de alergat, trebuia să dau tot ce e mai bun din mine, ca să văd cât de mult am progresat. Bine, a fost alt traseu, gps-ul de pe telefon mi-a dat numa erori, dar în final am terminat pe locul 10 la general. Îmi placea și viteza. 18min:14sec pentru 5km

27 sept Duatlon Sibiu

Înca un lucru nou pentru mine, o cursă pe echipe, formată dintr-un alergător și un biciclist care trebuie să parcurgă și să termine traseul de 21km împreună. Am mers cu fratele meu, Adi, pe o ploaie torențială, și am reușit să terminam pe 4, după 1h:38min

 

4 oct – București semimaraton

Obiectivul a fost să imi fac nou record personal. Am mers în formula de 3 alergători plus Ela la susținere. A fost foarte frumos, am reușit să termin în 1h32min.

 

A fost și un eye-opener aici, mi-am dat seama cât de importanta e susținerea, să ai pe cineva langă tine care te incurajeaza, care te susține orice ar fi. Și pentru asta ii mulțumuesc Ei.

24 oct  – Crosul Făget

Anul l-am încheiat cum l-am început, în Făget, cu proba de 6km, unde am avut om nou cu noi, George, care alerga atunci primul lui concurs. În ghete.

Eu am terminat pe 6, în 31 minute un traseu al naibii de rapid și alunecos.

 

Cam ăsta a fost anul 2015 pentru mine, un an foarte plin, cu multe concursuri. Primul meu an dedicat alergării. Acum că mă uit in spate, e foarte mult. Dar mi-a placut. Nu știu ce aș schimba din el, daca ar fi să mă întorc înapoi.

Am început anul 2015 cu primul podium (și singurul de pană acum 2018).

31 ianuarie – Faget Winter Race, proba de cros.

Nu-s multe de zis aici, langă casă, în Făget, plecare de la Silva, alergare de 6km rapidă până la final.

 

4 martie -Alba Iulia

Apoi am început să cresc distanța. M-am înscris la Alba Iulia City Race, proba de 10km. Traseul era 5km de sosea și 5 de trail. Un traseu rapid, care m-a chinuit destul de mult. Nu eram obișnuit să alerg mai mult de o ora.

De remarcat dupa Alba Iulia e că prima dată i-am văzut pe Ionuț Zincă, pe Marius Ionescu, oameni despre care am citit tot mai mult apoi, legende care trăiesc printre noi 🙂

19 aprilie -Cluj

Buuun, apoi a venit primul semimaraton. M-am înscris la Maraton Cluj. Îmi aduc aminte ca m-a chinuit tare, cel putin de la km 15 încolo îmi venea sa renunț. Dar am terminat cu bine, în durere dar în “glorie”,  1h40min55 sec urma să fie reperul meu pentru semi șosea.

25 aprilie – Făget

Din dorința de a crește prea mult și prea repede, m-am înscris la Clujul Pedalează, Maraton Făget. Urma să fie 26km cu plecare din Polus, apoi urcat până pe Peana, apoi coborât înspre dealul Gârbăului și coborât înapoi la Polus.

Țin minte că am terminat în 3h si 10, arătam foarte urat la final și am zis că nu mai vreau să alerg veci asa mult. Nu eram pregătit nici fizic nici psihic de așa ceva. Aveam și papuci de căpătat, de la Peter.

3 mai – Wings for life

Ei bine, a urmat mai apoi Wings for Life, un concept nou pentru mine, în care nu tre să alergi să ajungi la final, ci tre să alergi să nu te prindă linia de finish pe tine. Am reușit să alerg 21km, pe o caldură care m-a terminat, undeva în afara Bucureștiului. Am o poza faină de atunci dar habar nu am acum unde e. Daca citești asta și nu e poza te rog sa îmî aduci aminte să o caut mai bine 😀

17 mai – Prima dată la Semimaraton București.

Big league. Am luat între timp pantofi de sosea, Adidas Supernova Glide Boost 7, eram pregatit.

Cu obiectivul de a alerga sub 1h40, am alergat 1h39min59sec 😀 Pe bune, atât apar în timpul oficial.

30 mai – Semimaraton Apuseni.

Primul meu concurs de trail mai serios. Între timp mi-am luat și compresii pentru gambă (auzisem că-s bune), dar aveam tot papuci de căpătat.

Am terminat în 2h17 min un traseu care atunci mi s-a părut imposibil de greu. Dar mi-a placut super mult și am zis că o să incerc asta mai des. Ah, tot atunci a început să alerge și Cătă, cu un cros de 7km.

 

Cam astea-s primele luni din 2015, am înghesuit destul de multe concursuri dar, era avântul ălă de la inceput, îmi venea să alerg tot tot. Tot.

În 2014 m-am angajat în Cluj. Programator de Java la Evozon. Acolo am întalnit pe Peter, am lucrat o scurtă perioadă cu el pe proiect, apoi am rămas prieteni. După o vară plină de beții, după un mers în Vamă, mi-a zis Peter, care deja avea un an, doi de alergat, că de ce nu aș încerca și eu.

Am hotărât să mă înscriu la Crosul Companiilor. Eu nu mai alergasem niciodată. Am mers în Intersport parcă, am luat primii adidași care mi-au ieșit în cale, la 100 lei, că poate nu îmî place, și să nu fac risipă.

Într-o dimineață la Sibiel, după o noapte de beție, am ieșit la o alergare de 5km. M-am simțit destul de bine, așa că am zis că sunt pregătit de concurs.

A venit concursul, am mers fară a avea niciun plan, nimic de pierdut, am alergat 5km și a început sa îmî placă.

 

Apoi am aflat ca sunt multe concursuri de alergare în Cluj și împrejurimi, m-am înscris la Crosul Făget, primul meu concurs de trail. 7km in pădure langă Cluj.

Cu aceiași papuci cu care am alergat pe asfalt, m-am dus și la trail. Tot cu Peter. Prin noroi, prin pietre, cu papucii care mă cam strangeau că erau ficsi. M-am dus și aici să vad cum ii. Mi-a plăcut și mai mult.

 

Am mai găsit un concurs, Făget Tour, tot langa Cluj, tot in Făget, tot cu Peter, alt traseu, dar mai în toamnă.

 

 

Așa am prins “microbul”. Mi-am propus ca pe anul care vine, 2015, să alerg mai multe concursuri, distanțe mai lungi și să mă bucur mai mult de lumea asta în care am intrat.